Despre scrierile mele:

PAROLA  CARE  DESCHIDE  CALEA  VIEȚII  ESTE  IUBIREA
Constanta  Abălașei-Donosă, născută în luna februarie, Cal de lemn după zodiacal chinezesc, este artist plastic cu vocație înaltă, spirit scormonitor, dedat meditației, ființă care are drept reper în viață creativitatea prin fuziunea artelor.

Începând cu anul 1999, pe lângă numeroasele expoziții personale de artă plastică, a publicat, în regie proprie, deși încă înainte de studenție debutase în Convorbiri Literare și Luceafărul, mai multe cărți de poezie: Sonate; Anotimpuri pentru prietenii mei; Epistole și flori; La ușa iubirii; Poezii pastelate; Lirica gândului meu .
Aceasta din urmă, Lirica gândului meu, este tipărită recent ( Editura InfoRapArt, 2014, Galați ), cu 75 de poeme în limbile Română și Engleză, illustrate cu 16 desene / grafică în peniță, executată de autoare. Înțelept elaborate, Autoportretul în peniță, lasă loc candorii și uimirii, iubirii față de natură și față de semeni, prin linii ușor unduite și frânte pe neașteptate, într-o rigoare bine strunită.
Constanța Abălașei-Donosă afișează în grafica ,, Autoportret ,, un chip senin – victorios ca ghiocelul care a învins pojghița de gheață de la suprafața zăpezii; are evident aer de copilă candidă răsfrântă în afară maschează îngândurarea inimii răsucită în ea însăși la gândurile nedemne ale altora; frunte înaltă, ochi migdalați și ușor pastelați de culoarea cerului, nasul bine modelat pe mijlocul feței, buze păstoase, proferând virtuți ca geana de mesteacăn, într-o expresie dragă artistei.
Se cuvine spus de la început că, la Constanța Abălașei-Donosă, ceea ce noi numim poezie este de fapt meditație lirică. Poemele sunt expresii ale unor scene de pe pământ și raze de soare din neant. Sunt notații directe, transpuneri în cuvânt a ceea ce ochiul pictorului înregistrează de multe ori cu fidelitate – tablouri de viață. Ele aglomerează cu preferință elemente ale regnului vegetal, cu care artista se simte îngemănată, încât în unele autoportrete se confundă pe sine în peisaj. Nu ține cont de nici o regulă prozodică.
Un non – poetic voit !
Scenariile nu sunt complicate, reține spontaneitatea și extragerea esențelor. Ies în evidență aerul sensibil, foamea de lirism, deși uneori dă cu tifla prin meșteșugul poetic. De aceea, poemele, să le zicem totuți poezii, nu sunt atât formele prozodice pe cale mai veche sau mai nouă, ci gând grav, pur, tăios, incitant. Ele pulsează de vibrații nebănuite, ignorate la o lectură ușoară. Peste pagini se răsfață o tandrețe infinită, izvorâtă din prea plinul inimii; dovadă că artista iubește natura, pământul unde viețuiește, oamenii. Iubirea , scrisă în cuvinte sub cele mai diferite ipostaze, este liantul cărții și îi oferă succesul, deși se străvede sufletul trist, însingurat al artistei, împovărat de uitări nemeritate ori nopți pline de frământări, inadaptarea.
Cu ,, A mai trecut o zi ,, de exemplu, Constanța Abălașei-Donosă transmite ceva dincolo de cele douăsprezece versuri, exprimare întretăiată de geniu !
În ,, Geneza pentru natură ,, un poem extreme de închegat, reușit, este o altă dovadă . Imaginile se încheagă de multe ori poate fără voia autoarei, la fel cum în fața șevaletului, pensula întinde uneori culoare parcă cu de la sine putere, pentru că, așa cum scriam mai sus, ea nu face poezie, ci așterne pe hârtie cu migală, ca în pictură, trăirea inimii, dorința de a iubi mult, libertatea de a fi ea prin dorințele sale, prin gândul suprem:
,, vântul violet
închis de timpuriu
în murmur țesut
peste gândul meu incert. ,,
Iată alte imagini poetice necăutate, dar de reținut, prin expresivitate și noutate: aerul cu transparențe vibrând; prin iubire zburător; darul lacrimei din cer; suspinul prelung al durerii; mângâieri de cuvinte și multe altele.
Constanța Abălașei-Donosă, nu caută, insistăm pe această idee, nici formele prozodice pe care le ignoră pur și simplu, nici metafora sau alte căi de potenţare a versului. La ea, poezia e gând, o spune şi în titlul cărţii, iar forma de transcriere a gândului, în propoziții întretăiate, în vers scurt, nu este decât o modalitate de-a pune în evidență sentimentele, trăirile ei intime triumfale ori neîmplinite, percepția meditativă asupra lumii.
Scenele descrise, peisajele, falsele pasteluri, sunt pur și simplu mijloacele ei de a transmite idei.
Un singur reproș, o recomandare: cele câteva diminutive, rătăcite ici-colo nu știm cum, se cuvin scoase.
Întru totul, cartea Lirica gândului meu de Constanța Abălașei-Donosă, este o meditație în lanț. De la poezia care deschide volumul, ,, Pentru tine, pentru mine, și până la împlinitele cincisprezece elegii de la sfârșit, se trece dintr-o stare în alta, privire gravă asupra lumii sentimentelor.

București, Iulie, 2014
Constantin Lupeanu

Image (10)Image (9)

2 comentarii

2 gânduri despre „Despre scrierile mele:

  1. Epistolă neterminată

    Îmi este greu a scrie, Domniţă răsfăţată,
    acum când noaptea vine, cu răsărit de lună;
    sunt tot aşa cum ştii, drept ca niciodată,
    dă-mi, la despărţire, strângerea de mână.

    A fost a mea mândria, iubirea, visul, toate…
    le-am ferit cu grijă, numai pentru tine;
    înmugurise viaţa, nădejdile îngheţate,
    adăstând sub soare, au crescut cu mine.

    Asemeni stelei ce cade de pe boltă
    te-ai mistuit în noapte, când te-am sărutat;
    n-ai lăsat o dâră, ochi adânci de ciută,
    puţin îţi pasă, că totul ai uitat.

    Te-am cunoscut bine şi ţi-o spun acum,
    taina ta nu-i pentru mine ascunsă;
    eşti la fel ca toate, calci acelaşi drum
    şi te laşi în viaţă, de plăceri ajunsă.

    Un ţârâit de greier am s-ascult doar eu
    şi freamătul pădurii trezit în faptul serii,
    voi merge singur şi n-o să mor de greu,
    acum e primăvară, şi-au dat în floare merii.

    Asemeni stelei ce cade de pe boltă,
    te-ai mistuit în noapte şi te-ai supărat;
    şi n-a rămas o dâră din văpaia scurtă,
    puţin îţi pasă, că totul ai uitat.

    Precum albina, ce zumzăie din floare-n floare,
    de am să pot, hoinar voi fi şi eu;
    voi strânge fericire îmblânzit de soare,
    nimeni n-o să-mi fure din ceea ce-i al meu.

    Şi stropi de ploaie, şi picături de rouă
    vor limpezi cascada visului târziu,
    voi zbura cu vremea în lumea asta nouă –
    doar vânzător de vorbe, atâta n-am să fiu.

    Asemeni stelei ce cade de pe boltă,
    te-ai mistuit în noapte şi ne-am depărtat;
    şi n-a rămas o dâră din văpaia scurtă,
    puţin îţi pasă, că totu-i terminat.

    • Stimate și distins poet Ceorge Penea:) Vă mulțumesc pentru acest comentariu pe
      versurile Domniei Voastre. Nu știu în ce măsură mi se potrivesc a-mi fi adresate.
      Și fiindcă vă apreciez creația literară le postez cu plăcere.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s