Poezie și proză

Bărci la mal / acuarelă
autor: Constanța Abălasei-Donosă

Iarna în parc / acuarelă
autor: Constanța Abălașei-Donosă

Peisaj arhitectural cu Brăila / grafică în peniță

Capriciu
iubesc
buzele tale
în care se răsfrînge
muzuca răbdării.
ascult vocea ta
care-mi șoptește
suspinul prelung
al durerii.

Peisaj
toamna,
are culoarea copacilor
al anilor mei și ai tăi.
sărută-mi de pe obraz
lacrima albastră sau mov;
gânduri neșoptite
c-an grădina de turcoaz.
atinge părul despletit
din foșnetul pădurilor,
surâsul încă nenăscut
din casa suspinelor.
oprește-te, rămâi aici
primește gândul doritor –
tăcută îți voi mai picta,
o pânză, numită dor.

Pe întinderi fără margini
ninge cu flori albe, albe
copacii speriați,
înșurubați până-n cer,
se tem de urletele cenușii
ale vântului stingher.
cu coroanele în ramuri,
țipă teii, țipă plopii
țipă tot lăstărișul –
vocile, însă se pierd
în năvala alburoasă
ce se-amestecă cu vântul.
urlete de crengi pustii
ramuri triste cenușii,
mor, se frâng și pier, tot pier
cum mai trece înc-o zi…
pe întinderi fără margini
ninge cu flori albe, albe.

Spațiu în oglindă
spațiul, se implică final
în mintea mea.
timpul, își scoate masca
să-mi iscălesc istoria vieții.
monstrul din noi
ne învăluie ilizibil –
în noaptea fără-nceput
și cea fără de sfârșit;
rareori străbătută
de purpura sorilor
ce se-aprind sau se sting
în spațiul simfonic.

Ochi buimac
multă vreme am gândit
că dublul ochiului tău buimac
este singurul martor
al tablourilor mele.
prizonieră înfrântă
cuvintelor ochiului tău,
am simțit nevoia
să urc din nou
la izvoarele cerului,
prin păsările magice –
ce se scurgeau din ochii lor
lumina și umbra,
ziua și noaptea
cântecele balucinatorii…
lucrurile care sunt
și cele care nu mai sunt !

Pe faleză / acuarelă
autor: Constanța Abălașei-Donosă

Dezgheț / ac uarelă
autor: Constanța Abălașei-Donosă

Bărci la mal / acuarelă
autor.Constanța Abălașei-Donosă

La malul Dunării / acuarelă
autor: Constanța Abălasei-Donosă

Aşa am învăţat să iubesc Brăila

Brăila, este stră-străbunica mea din moşi strămoşi. Fac aceasta mărturisire de suflet findcă ea s-a născut prin preajma anului 1360, în partea de Est a României pe malul Dunării. Din totdeauna i-a plăcut să primească oaspeţi din toate colţurile lumii, fiindcă uşile portului erau deschise pentru toate vasele maritime mari, remorchere cât şi pentru bărcile băştinaşilor – pescarii – cei mângâiau cu plescăitul de vâsle, valurile agitate sau liniştite până la tăcere .
Brăila, este casa mea; aici m-am născut . Aici am învăţat primii ani de scoală, liceul şi pictura. Aici am cunoscut personal, oameni de cultură care au dus numele Brăilei în mai toate colţurile Europei . Şi dacă sufletul, ochii şi inima mea au fost umplute şi de imaginea altor locuri din ţară unde-mi petreceam vacanţele cele lungi pe timp de vară sau unde am învăţat după terminarea liceului, tot Brăila a rămas oraşul de suflet fiindca în mintea mea de copil cândva, o comparam cu marile oraşe ale lumii datorită portului şi-mi construiam în minte o lume fabuloasă, al cărui centru era Dunărea la Brăila – oraşul meu inconfundabil .
Aşa am învăţat să iubesc Brăila !
Aşa am învăţat să iubesc Dunărea !
Brăila cu pădurile ei vrăjite de sălcii şi plopi de la Corotişca şi Ghecet, în care ramurile se mişcau lin şi domol făcând umbre foşnitoare în albastrul apei.
Brăila cu pescăruşii şi cântecul lor: cu pescarii împătimiţi – pescuitul fiind asemenea unui ritual înălţător. Brăila, cu Dunărea ei înconjurată de foşnetul pădurilor toamna, strivită de gheţari iarna şi de soarele puternic vara. Dunărea, cu zborul pe verticală al pescăruşilor dragi.
Brăila, oraşul care poartă pe străzile lui bucuria sau tristeţea multor amintiri legate de mari personalităţi culturale, oameni aleşi şi de spirit ce au impus-o de multă vreme pe tărâmul culturii româneşti şi europene.
Şi dacă prin alte locuri, vezi privelişti minunate cu afluenţi ai Dunării ce-ţi strâng la piept vegetaţiile pădurilor de brad şi pin, frasin şi mesteacăn, amurguri ce coboară-ncet peste oaza de linişte, la noi în oraşul dunărean, vezi străzi drepte ca petalele simple ale unei flori. O Dunăre măreaţă ce dă un farmec aparte, precum farmecul unei amfore stravechi de agată, patinată vineţiu. Mai vezi Bărăganul nostru pârjolit uneori de seceta soarelui cumplit, iubit nu numai că este brăilean, ci şi pentru cuminţenia şi hărnicia lui.
Din timpuri străvechi, oamenii se înfruptă din rodul său, grâul, dezmierdându-l şi mângâindu-l cu boarea sa de binefacere, stoluri de păsări îşi înalţă cântecele lor cântate către Dumnezeu, binecuvântând şi preaslăvind grâul.
Dumnezeule, bun Eşti, Doamne bun !

În curtea mamei / acuarelă
autor: Constanța Abălașei-Donosă

Efigia apei / grafică mixtă
autor: Constanța Abălașei-Donosă

2 comentarii